Poliția și Prefectura din Napoli PUN MAFIA LA COLȚ: Funeraliile publice pentru PRIMA șefă de clan din Camorra, interzise

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 01-01-2022 16:08
Actualizat: 01-01-2022 16:20

Poliția și Prefectura din Napoli au interzis funeraliile publice ale primei șefe de clan din Camorra, Pupetta Maresca, pentru a nu-i conferi „o imagine de vedetă". Înmormântare privată, sâmbătă, pentru Assunta „Pupetta" Maresca, prima doamnă a camorrei, decedată în urmă cu trei zile, la vârsta de 86 de ani, la Castellammare di Stabia - Napoli. Legătura ei cu camorra, după ce a devenit celebră când l-a împușcat mortal pe ucigașul soțului ei, iar apoi l-a amenințat pe Raffaele Cutolo, fondatorul „Nuova Camorra Organizzata" - a determinat Prefectura și Poliția să împiedice ceremonia publică.

Înmormântarea care trebuia să aibă loc sâmbătă în biserica parohială Sfântul Anton de Padova a fost, prin urmare, interzisă. Coroanele de flori așezate în fața bisericii au fost îndepărtate și duse la cimitir, unde preotul care urma să oficieze slujba nu a putut decât să dea o binecuvântare, conform La Stampa.

Actriță, cântăreață și câștigătoare a unui titlu de miss în tinerețe, a rămas însărcinată și s-a căsătorit cu Pascalone 'e Nola. A rămas văduvă la câteva luni după nuntă. Când aștepta primul ei copil, a comis crima pentru care a fost condamnată la 13 ani și 4 luni de închisoare. Avea doar 20 de ani. Ani mai târziu, a avut o relație romantică cu șeful Umberto Ammaturo și a născut gemenii Roberto și Antonella. Primul ei fiu, Pasqualino, a murit la doar 17 ani.

O viață care a provocat scandaluri, a inspirat filme și a provocat lacrimi s-a încheiat în tăcere.