Joe Biden e deranjat de prețul cărnii: Vrea să fie spart cartelul și impune una dintre măsurile pe care le voia și Liviu Dragnea pentru România

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 04-01-2022 05:00
Actualizat: 04-01-2022 07:26

Administraţia Joe Biden a dezvăluit luni un plan destinat creşterii concurenţei în industria americană a cărnii, dominată de câteva mari companii care profită de această concurenţă redusă pentru a creşte preţurile pentru consumatori şi a reduce veniturile pentru crescătorii de animale, informează AFP.

Potrivit Casei Albe, patru mari companii controlează 85% din procesarea cărnii de vită în timp ce patru firme controlează 54% din procesare de carne de pasăre şi aproximativ 70% din procesarea cărnii de porc, scrie agerpres.ro.

În aceste condiţii, administraţia Biden va aloca un miliard de dolari din fonduri publice pentru a susţine, în diferite moduri, dezvoltarea de infrastructuri independente de procesare a cărnii, în special a abatoarelor, în ideea de a creşte concurenţa şi a reduce costurile pentru consumatori. De asemenea, administraţia federală va "consolida regulile care îi protejează pe fermieri, crescători şi consumatori", reguli care au fost relaxate în mandatul lui Donald Trump.

De exemplu, Casa Albă promite că va revizui regulile de atribuire a etichetei "Product of USA"(-Produs în SUA-), care în prezent poate fi utilizată şi pentru carnea care provine de la animalele crescute în străinătate, dar care a fost procesată pe teritoriul american. Liviu Dragnea voia și el un program național cu produse ”Made in Romania”.

Executivul american, care se confruntă în prezent cu o rată ridicată a inflaţiei care subminează popularitatea preşedintelui Joe Biden, a făcut din creşterea concurenţei între companii, în mai multe sectoare, una din liniile principale ale politicii sale economice.

Înainte de industria cărnii, administraţia Biden a luat deja în vizor sectorul hidrocarburilor, reproşând marilor jucători din acest sector că nu transferă scăderea cotaţiilor petrolului asupra preţurilor la pompă.