Tensiunile de la frontiera dintre Rusia şi Ucraina ocupă un loc important în agenda vizitei şefei diplomaţiei germane la Washington

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 03-01-2022 22:19

Tensiunile de la frontiera dintre Rusia şi Ucraina ocupă un loc important în agenda vizitei ministrului german de externe, Annalena Baerbock, preconizată pentru miercuri la Washington, prima efectuată în SUA de la preluarea oficială a funcţiei la începutul lunii decembrie, relatează dpa.

Cu această ocazie, Baerbock urmează să se întâlnească, între alţi oficiali, cu omologul său american Antony Blinken, a anunţat Ministerul de Externe german luni.

Aceasta va fi a doua întrevedere faţă în faţă între cei doi, după discuţiile din decembrie la o reuniune a miniştrilor de externe ai Grupului celor şapte ţări puternic industrializate (G7), care s-a desfăşurat la Liverpool.

Vizita titularei portofoliului de externe german la Washington intervine la început de mandat, având în vedere că noul guvern german a intrat în funcţie abia în luna decembrie, în condiţiile în care Germania a preluat de la 1 ianuarie a.c. preşedinţia G7 (SUA, Canada, Japonia, Franţa, Marea Britanie, Italia şi Germania), notează dpa.

Totodată, această vizită subliniază importanţa pe care guvernul german o acordă relaţiilor transatlantice, a menţionat un purtător de cuvânt al MAE de la Berlin, indicând că discuţiile se vor concentra pe situaţia de la frontiera dintre Rusia şi Ucraina, potrivit Agerpres.ro.

Washingtonul acuză Rusia de comasarea de trupe şi echipamente militare în apropierea frontierei cu Ucraina şi s-a alăturat aliaţilor occidentali avertizând Moscova cu consecinţe severe în cazul în care ar decide să invadeze ţara vecină.

Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea în 2014, an în care a început un conflict armat în estul Ucrainei între separatiştii proruşi susţinuţi de Moscova şi forţele proguvernamentale ucrainene.