Incendiu la o hală în localitatea Crişeni

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 07-01-2022 08:49

Pompierii din Zalău au intervenit timp de aproximativ două ore pentru a lichida un incendiu izbucnit în noaptea de joi spre vineri la hala unui operator economic din localitatea Crişeni, potrivit Agerpres.

"În noaptea de joi spre vineri, dispeceratul ISU-Ambulanţă a fost anunţat despre producerea unui incendiu la hala unui operator economic din localitatea Crişeni.

Imediat, la faţa locului, pompierii zălăuani s-au deplasat cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi au constatat că incendiul se manifesta prin ardere generalizată în interiorul unei hale.

Citește și: PEDEAPSĂ DURĂ cerută de procurorii DNA în cazul ex-secretarului de stat Mihnea Costoiu

Pompierii s-au luptat cu flăcările aproximativ două ore până la lichidarea tuturor focarelor din interiorul halei care se întindeau pe o suprafaţă de aproximativ 100 metri pătraţi", se arată într-o informare de presă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj.

Potrivit sursei citate, în incendiu au ars mai multe bunuri şi un cap tractor TIR din interiorul imobilului.

Cauza probabilă a incendiului se află în curs de stabilire.