Preşedintele francez Emmanuel Macron afirmă că vrea să înmulţească iniţiativele cu Germania şi Italia în privinţa Europei

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 07-01-2022 16:34

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat vineri intenţia de a înmulţi iniţiativele cu Germania şi Italia în privinţa Europei, afirmând că relaţia apropiată cu Berlinul nu împiedică o cooperare mai strânsă cu Roma, relatează AFP.

"Vom înmulţi iniţiativele în trei de fiecare dată când acest lucru va fi posibil", a declarat şeful statului francez într-o conferinţă de presă comună cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, la Palatul Elysée.

El a spus că a avut "o discuţie sinceră" cu cancelarul german Olaf Scholz despre apelul pe care l-a lansat la 23 decembrie cu premierul italian Mario Draghi pentru reformarea regulilor bugetare europene definite de criteriile de la Maastricht.

"Prietenia pe care o avem cu Germania nu împiedică prietenia pe care o avem cu Italia, şi invers. Cu cât putem funcţiona mai mult în trei pentru Europa, cu atât vom fi mai utili", a adăugat Macron.

Parisul şi-a întărit legăturile cu Roma prin semnarea la 26 noiembrie a Tratatului de la Quirinal destinat consolidării unei relaţii care a fost pusă la încercare de o dispută diplomatică atunci când populiştii s-au aflat la putere în Italia în 2018, potrivit Agerpres.ro.

"Avem enorm de multe lucruri de făcut împreună", a spus preşedintele francez.

Întrebat despre posibila trecere a lui Mario Draghi de la postul de premier la cel de preşedinte al ţării la sfârşitul lunii, Emmanuel Macron a refuzat să se exprime, în contextul în care numeroşi lideri europeni şi-ar dori ca prim-ministrul italian să îşi păstreze poziţia.

"Este o mare şansă să avem un preşedinte al Consiliului italian atât de curajos, european şi prieten al Franţei", a declarat Macron.