Guvernul combate pandemia pe două voci: Ministrul Sănătății se distanțează de ministrul de Interne pe tema amenzilor

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 07-01-2022 17:39
Actualizat: 07-01-2022 19:12

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila (PSD), a declarat, vineri, că Guvernul Ciucă ar trebui să se insiste mai mult pe responsabilitatea cetățenilor decât pe sancționarea lor cu amenzi, după ce ministrul de Interne, Lucian Bode (PNL), a spus că nepurtarea măștii în aer liber sau purtarea unei măști textile în loc de mască medicinală se amendează cu 2.500 de lei.

"Este o regulă de bun simt ca oamenii să respecte regulile în general. Și pe cele care se referă la purtarea măștii. Pe mine, într-un fel mă pune puțin pe gânduri această insistență legată de sancțiuni și lipsa de insistență legată de responsabilitate. Cred că toți suntem responsabili, să avem și responsabilitate civică, astfel încât atunci când mergem într-un spațiu public și cineva nu poartă masca sau nu o poartă corect, sau masca nu e cea recomandată, să îi atragem atenția. E o chestiune de responsabilitate și civism.

Dacă așteptăm tot timpul că atunci când cineva nu respectă regulile, să vină un reprezentant al unei instituții publice să îl sancționeze sau să îl amendeze, vă asigur că în nicio țară din lume nu sunt suficienți reprezentanți ai autorității publice care să îi amendeze pe cei care nu respectă regulile Important e să discutăm despre responsabilitatea pe care o avem fiecare acolo unde trăim sau unde ne deplasăm, ca să veghem la respectarea regulilor și a legii. Acesta este răspunsul corect", a afirmat ministrul Sănătății.