Arad: Autorităţile au închis drumul judeţean Slatina de Mureş - Mădrigeşti din cauza ninsorilor

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 09-01-2022 13:56

Autorităţile au închis, duminică, drumul judeţean Slatina de Mureş - Mădrigeşti, din Arad, din cauza căderilor masive de zăpadă şi pentru că dificultatea drumului ar pune în pericol siguranţa circulaţiei în zonă.

Măsura a fost luată de Consiliul Judeţean Arad, administrator al DJ 708.

"A fost închis din cauza ninsorilor masive. Hotărârea a fost luată deoarece dificultatea drumului ar fi pus în pericol siguranţa circulaţiei în zonă. Acest tronson prezintă pante abrupte şi curbe deosebit de periculoase, fiind înregistrate şi ruperi de crengi ale copacilor, generate de depunerile de zăpadă", a transmis Consiliul Judeţean.

Drumul va fi redeschis după ce condiţiile meteo vor permite acest lucru, potrivit Agerpres.ro.

Conform autorităţilor, se intervine cu 39 de utilaje pe toate drumurile judeţene şi nu sunt alte drumuri blocate, dar se circulă în condiţii de iarnă.