Connect-R recunoaște că S-A DROGAT ani întregi cu cocaină: Trăgeam o linie și eram FORȚĂ până dimineața

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 10-01-2022 12:42
Actualizat: 11-01-2022 09:15

Cântărețul Connect-R a recunoscut că s-a drogat vreme de aproape șase ani de zile. Acesta consuma cocaină și spune că a dobândit acest viciu pentru a face față programului extrem de încărcat pe care îl presupunea viața de artist cu extrem de multe concerte.

„M-am drogat foarte mult timp, din 2009, până în 2014/2015. Am dat la un moment dat de cocaină, care a fost o îmbinare a unei stări de extaz extraordinară cu faptul că suplinea lipsurile lăsate de oboseală. Noi alergam foarte mult, aveam şi nouă concerte într-o săptămână, eram foarte obosiţi. Când trăgeam câte o linie de cocaină, eram forţă până dimineaţă.

Mi-am dat seama că sistemul imunitar se cam slăbeşte şi ar trebui să renunţ. O făceam la modul constant, cred că zilnic. Efectiv, mă dureau organele. Dimineaţa simţeam o răceală, o transpiraţie pe piept, dar şi palpitaţii puternice. În momentul ăla, am zis gata, nu mai există aşa ceva. Nu a fost greu când m-am lăsat, noi am făcut terapie în grup, fără să mergem undeva. Eram un grup, care făceam acelaşi lucru constant. Toţi şase am spus stop„, a declarat Connect-R la „40 de întrebări cu Denise Rifai”.