Rolls-Royce a înregistrat vânzări record în 2021, graţie cererii pentru modelul Ghost. Constructorul britanic este deținut de BMW

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 10-01-2022 12:54

Constructorul britanic de automobile de lux Rolls-Royce Motor Cars a înregistrat vânzări record în 2021, graţie cererii pentru modelul Ghost, a anunţat luni producătorul deţinut de grupul german BMW, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Compania cu o istorie de 117 ani a precizat că în 2021 a livrat 5.586 de automobile, în creştere cu 49% comparativ cu 2020. Această cifră include recorduri istorice de vânzări pentru majoritatea regiunilor, inclusiv China, cele două Americi şi Asia-Pacific, precum şi în mai multe ţări de pe glob. Rolls-Royce a mai informat că a înregistrat o cerere ridicată pentru toate modelele sale, în special pentru Ghost şi Cullinan.

Directorul general Torsten Muller-Otvos a descris 2021 drept "un an fenomenal" pentru Rolls-Royce. "Am livrat mai multe automobile decât în oricare alt an din istoria de 117 ani a mărcii, cu o cerere fără precedent pentru toate produsele pe toate pieţe globale", a spus Torsten Muller-Otvos.

Cifrele record anunţate de Rolls-Royce vin la câteva zile după ce un alt producător britanic de automobile de lux, Bentley, a anunţat şi el că 2021 a fost cel mai bun an din istoria sa iar producătorul de automobile sportive Lotus a înregistrat cele mai bune vânzări din ultimul deceniu.