Situație stânjenitoare pentru Djokovic: Cum a fost întâmpinat de ceilalți jucători la antrenamente

Autor: F. P.
Publicat: 11-01-2022 16:28

Djokovic a câștigat bătălia cu statul australian în legătură cu anularea vizei, dar refuzul său de a se vaccina și întreaga situație creată pare că i-a adus și mai multă antipatie din partea celorlalți jucători, notează Eurosport.

Trebuie semnalat faptul că doar 4-5 sportivi din circuit l-au susținut public în perioada în care a fost cazat în hotelul pentru imigranți, dar azi, la sosirea în complexul Rod Laver, situația a fost extrem de ciudată.

În momentul în care liderul mondial pătrunde într-o sală de forță, pentru a efectua încălzirea înainte de antrenament, te-ai aștepta ca ceilalți să vină să îl salute și să își exprime susținerea, având în vedere prin ce a trecut. Doar că nimeni nu a făcut asta, instalându-se o tăcere nefirească în momentul în care Djokovic și-a făcut apariția.

"Djokovic nu are susținerea jucătorilor, firește, dar e un vibe ciudat. Înainte de antrenamentul de azi, Nole a venit la sala de forță pentru a se încălzi. S-a lăsat o liniște totală și toți l-au fixat cu privirea. Inconfortabil pentru el", a scris pe Twitter Ben Rothenberg, unul dintre cei mai buni jurnaliști pe tenis din lume.