Momente grele pentru Arina Sabalenka: a fost învinsă în primul meci la al doilea turneul consecutiv la care a participat în acest an

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 11-01-2022 16:28

Arina Sabalenka din Belarus, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a fost eliminată în primul tur al turneului de categorie WTA 250 de la Adelaide, relatează News.ro.

Ea a fost întrecută, marţi, cu scorul de 5-7, 6-1, 7-5, de suedeza Rebecca Peterson, locul 93 WTA, după un meci de două ore şi 18 minute.

Peterson va evolua în optimi cu americanca Madison Brengle, locul 59 WTA.

Săptămâna trecută, Sabalenka a fost eliminată şi în optimile de finală ale turneului de la Sydney, de categorie WTA 500.

Ea a fost acceptată direct în turul al doilea şi învinsă, cu scorul de 7-6 (6), 6-1, de slovena Kaja Juvan, locul 100 WTA în acel moment.