Premierul Kazahstanului: Guvernul trebuie să scoată ţara din criză

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 12-01-2022 11:12

Premierul Kazahstanului, Alihan Smailov, a declarat miercuri că executivul are ca sarcină, între altele, să scoată ţara din criza provocată de protestele violente care au cuprins săptămâna trecută această republică central-asiatică, transmite EFE.

''Trebuie să justificăm marea încredere pe care şi-a pus-o în noi şeful statului (Kasîm-Jomart Tokaev) în acest moment dificil pentru întreaga ţară'', a declarat Smailov la prima reuniune a noului cabinet, potrivit Agerpres.

El a adăugat că guvernul trebuie să depună toate eforturile pentru a îndeplini sarcinile trasate de Tokaev, care ''sunt îndreptate către creşterea nivelului de trai şi a calităţii vieţii populaţiei, menţinerea creşterii economice, combaterea pandemiei de coronavirus şi repararea pagubelor uriaşe provocate de terorişti şi jefuitori şi scoaterea ţării din criză''.

Smailov a subliniat că, până acum, niciun guvern kazah nu s-a confruntat cu provocări de asemenea magnitudine. ''Trebuie să fim o echipă unită. De pe urma muncii noastre sunt aşteptate rezultate concrete'', a insistat el.