Leul își reia ascensiunea față de euro și dolar

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 12-01-2022 14:28

Moneda naţională își recapătă din forță după câteva zile în care s-a depreciat față de principalele valute. Leul s-a apreciat, miercuri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9445 lei, în scădere cu 0,07 bani (-0,01%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9452 lei.

Leul a câştigat teren şi în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,3541 lei, în scădere cu 0,96 bani (-0,22%), comparativ cu marţi, când s-a situat la 4,3637 lei.

Moneda naţională s-a depreciat în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 4,7133 lei, în urcare cu 0,25 de bani (0,05%), faţă de 4,7108 lei, cotaţia anterioară.

Gramul de aur s-a scumpit, miercuri, cu 1,1691 de lei (0,46%), până la valoarea de 254,4439 lei, de la 253,2748 lei, în şedinţa precedentă.