Programul nuclear saudit: Arabia Saudită dispune de cantităţi de uraniu pe care căutăm să le exploatăm

Autor: George Traicu
Publicat: 13-01-2022 05:00
Actualizat: 13-01-2022 07:05

Ministrul saudit al energiei, Abdulaziz bin Salman, a afirmat miercuri că ţara sa dispune de ''cantităţi enorme'' de uraniu pe care doreşte să le exploateze comercial şi s-a declarat încrezător că Arabia Saudită ''va fi lider în sectorul energetic'' cu planurile ei de producere a hidrogenului verde, consemnează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

''Aspirăm la programul nostru nuclear (...) Arabia Saudită dispune de cantităţi de uraniu pe care căutăm să le exploatăm în mod transparent'', a spus ministrul saudit la un forum despre investiţiile miniere desfăşurat la Riad.

El a adăugat că ţara sa va profita de aceste cantităţi împreună cu o serie de parteneri în toate lanţurile de aprovizionare, inclusiv producţia şi dezvoltarea, pentru a beneficia astfel de ele optim din punct de vedere comercial.

Bin Salman, a cărui ţară se numără printre principalii exportatori de petrol la nivel mondial, nu a oferit detalii despre programul nuclear saudit sau rezervele de uraniu la care a făcut referire.

Pe de altă parte, el a reafirmat angajamentul Arabiei Saudite pentru producerea şi utilizarea hidrogenului verde, menţionând că există ''planuri pentru oferirea produsului cel mai ieftin al energiei curate''. Ministrul saudit a mai semnalat că ţara sa dispune de capacitatea de a produce petrol din şisturi bituminoase şi de ''capacităţi şi tehnologii avansate pentru ca producţia să fie prietenoasă cu mediul înconjurător''.