Atenție, șoferi! Polei pe mai multe drumuri din țară

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 14-01-2022 08:17
Actualizat: 14-01-2022 09:11

Centrul Infotrafic avertizează că vineri dimineața pe mai multe drumuri din țară este polei, iar carosabilul este alunecos.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, pe unele drumuri din țară carosabilul este alunecos din cauza depunerii de polei și se acționează cu material antiderapant.

Este vorba de DN 7 și DN 79 în județul Arad, DN 7 în Hunedoara, DN 18 în Maramueș, DN 19 și pe raza localităților Satu Mare și Carei, în județul Satu Mare, DN 1C în Sălaj și pe Autostrada A1 Deva – Sibiu (km 369-412).

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu viteză foarte redusă și să evite manevrele periculoase. „Folosiți frâna de motor pentru reducerea vitezei și nu bruscați comenzile autovehiculului”, au transmis polițiștii.

Pe autostrăzile A1 București – Pitești, A2 București – Constanța, A3 București-Ploiești, DN 1 Ploiești – Brașov se circulă în condițiile unui carosabil parțial umed, cu vizibilitate bună, fără precipitații.