Incendii de în Vaslui -Aproximativ 30 de hectare de vegetaţie uscată au fost distruse

Autor: George Traicu
Publicat: 16-01-2022 09:06

Aproximativ 30 de hectare de vegetaţie uscată au fost distruse în urma a două incendii produse, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona de competenţă a Secţiei de Pompieri Huşi din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Unul dintre incendii s-a produs în comuna Stănileşti, iar celălalt în comuna Drânceni, ambele intervenţii fiind îngreunate de vântul foarte puternic.

"Secţia de pompieri Huşi a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi un echipaj specializat pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetaţia uscată din localitatea Chersăcosu, comuna Stănileşti. La faţa locului a intervenit şi SVSU Stănileşti. În comuna Drânceni, pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi un echipaj specializat. În ambele cazuri, la sosirea echipajelor de intervenţie, incendiile se manifestau cu violenţă, iar vântul puternic a favorizat propagarea focului pe o suprafaţă şi mai mare. În urma celor două incendii au ars aproximativ 30 de hectare de vegetaţie uscată", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Cauza probabilă a celor două incendii a fost lucrul cu foc deschis în spaţii deschise.