Marcel Ciolacu: 'TVA de 5% pentru gaze și energie de la 1 februarie'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 17-01-2022 09:39
Actualizat: 17-01-2022 10:38

Președintele PSD Marcel Ciolacu a anunțat luni că a discutat cu premierul Ciucă și cu liderul PNL Florin Cîțu pe tema facturilor uriașe. El propune TVA de 5% pentru gaze și energie de la 1 februarie.

„Este suportabilă pentru bugetul statului și pentru energie și pentru gaze și îmi mențin părerea ca această măsură trebuie luată cu data de 1 februarie”, a spus Ciolacu.

Liderul PSD a afirmat că sunt mai multe variante luate în calcul pentru facturile uriașe, inclusiv „plafonarea prețurilor la energie la companiile de stat”.

„După ce avem o decizie finală luată în coaliție, vom veni și vom prezenta”, a adăugat liderul PSD.

„Vedem că este afectată toată Europa și nu numai. Nu cred că cel mai important este să găsim cine este vinovat. Dacă vreți o părere personală, nu este admis să liberalizezi prețul în plină pandemie”, a conchis Marcel Ciolacu.