Un copil de 7 ani a fost găsit mort de propria mamă: Dosar penal pentru ucidere din culpă

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 17-01-2022 19:21
Actualizat: 17-01-2022 20:21

Un băiețel de numai șapte ani a fost găsit mort în casă de propria mamă. Nenorocirea s-a întâmplat în localitatea Mlenăuți, comuna Hudești, județul Botoșani, iar cadrele medicale chemate de urgență nu au putut face nimic decât să constate decesul. Poliția a deschis un dosar penal, iar în funcție de anchetă și de probe, coroborate cu ce vor găsi medicii legiști, urmează să stabilească adevărata cauză a morții.

„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind dispusă și efectuarea unei autopsii care va stabili cu exactitate cauza decesului, urmând ca în funcție de rezultatele acestora să fie dispuse măsuri legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani, potrivit botosaneanul.ro.