IPJ Botoșani: Peste 280 de minori au plecat anul trecut de acasă

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 18-01-2022 22:06

Peste 280 de minori au plecat anul trecut de la domiciliile lor, dispariţiile acestora făcând obiectul unor anchete derulate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ), a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, şeful instituţiei, Viorel Şerbănoiu.

Potrivit acestuia, din cei 282 de minori plecaţi de acasă, 159 au fost reintegraţi în mediul familial şi 118 au fost predaţi centrelor de plasament. Totodată, 29 de părinţi sau tutori ai copiilor dispăruţi au fost sancţionaţi contravenţional pentru lipsa de supraveghere a minorilor.

Adjunctul şefului IŞJ, Ioan Aniţei, susţine că majoritatea sunt adolescente care pleacă de acasă ca urmare a unor relaţii amoroase pe care le dezvoltă, în special pe reţele sociale.

"Majoritatea dispariţiilor sunt ale adolescenţilor, din teribilism, din nesupraveghere din partea familiei. Îi găsim şi la Bucureşti, şi la Timişoara. Colaborăm cu colegii în mod operativ. Marea majoritate sunt fete. Probabil nici nu îşi dau seama, atunci când pleacă, că pun un întreg angrenaj în mişcare", a afirmat Aniţei.

Acesta precizează că pe parcursului anului trecut au fost deschise şapte dosare penale pentru act sexual cu un minor, potrivit Agerpres.