Laura Codruța Kovesi SE PUNE PE TREABĂ în România: ZECI de procurori vor fi recrutați pentru EPPO

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 20-01-2022 10:24

Ministerul Justiţiei a anunţat, joi, că a declanşat o nouă procedură pentru selectarea a încă 13 candidaţi pentru funcţia de procuror european delegat în România. Potrivit MJ, în urma celor două proceduri anterioare, Colegiul Parchetului European (EPPO) şi-a dat acordul pentru şapte procurori europeni delegaţi, propuşi de Ministerul Justiţiei, din totalul de 20. Persoanele interesate îşi pot depune candidaturile până la data de 31 ianuarie 2022, inclusiv, interviul urmând a avea loc în faţa comisiei de selecţie în perioada 14-17 februarie 2022, perioadă ce poate suferi modificări în funcţie de numărul candidaţilor înscrişi şi admişi la interviu, arată sursa citată.

Parchetul European (EPPO) este un organism independent al Uniunii Europene, responsabil de investigarea, urmărirea penală şi trimiterea în judecată a autorilor infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale UE, inclusiv: frauda, corupţia, spălarea banilor, frauda transfrontalieră în materie de TVA. EPPO şi-a început activitatea la 1 iunie 2021. Instituţiile şi organismele UE, precum şi autorităţile competente din cele 22 de state membre care au aderat la EPPO trebuie să raporteze către EPPO orice comportament infracţional care afectează bugetul UE. De asemenea, persoanele fizice pot raporta presupuse cazuri de fraudă şi alte infracţiuni.