Nicolae Ciucă, negocieri cu sindicaliștii din Educație pentru evitarea grevei generale în școli. Și sindicaliștii din Sănătate vin la Palatul Victoria

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 21-01-2022 09:31
Actualizat: 21-01-2022 10:29

Prim-ministrul Nicolae Ciucă se va întâlni cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ. Întrevederea are loc după ce, miercuri, cadrele didactice au organizat miercuri o grevă de avertisment.

Întâlnirea de lucru a premierului Nicolae Ciucă cu reprezentanții Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret, ai Federației Naționale Sindicale Alma Mater și ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ are loc vineri, de la ora 11.00.

„În privința grevei de avertisment a angajaților din învățământul preuniversitar, desfășurată în data de 19 ianuarie, îmi exprim încrederea că profesorii, învățătorii și educatorii vor continua să pună în prim plan interesul copiilor, chiar dacă apreciem revendicările ca fiind pe deplin justificate. Recunoaștem și susținem dreptul cadrelor didactice la o salarizare motivantă, având în vedere atât importanța educației, cât și starea actuală a sistemului de învățământ, inclusiv din perspectiva salarizării, mai ales atunci când există prevederi legale în vigoare care dispun creșteri salariale, ce nu au putut fi acordate până acum din cauza lipsei resurselor”, a transmis miercuri ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Cîmpeanu spunea că la momentul rectificării bugetare, în condițiile creșterii încasărilor la bugetul de stat, se vor identifica soluții de acoperire a obligațiilor asumate.

De asemenea, premierul se întâlnește, vineri, de la ora 10.00, și cu reprezentanții Federației Sanitas din România și ai Federației Solidaritatea Sanitară din România.