BREAKING Trei copii au căzut într-un lac înghețat - autoritățile intervin de urgență

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 22-01-2022 16:03

Dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat sâmbătă, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că 3 copii, care se aflau pe raza unui lac înghețat, situat în localitatea Dumbrăvița, județul Brașov, au căzut în apă, ca urmare a spargerii gheții.

La fața locului s-au deplasat, de îndată, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara, pompieri și scafandri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, precum și echipaje SMURD.

Din primele cercetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că 4 copii, toți în vârstă de 14 ani, se aflau cu bicicletele pe suprafața înghețată a unui lac din localitatea Dumbrăvița, județul Brașov, iar ca urmare a ruperii gheții, 3 dintre aceștia au căzut în lac.

În continuare, doi dintre cei trei copii au reușit să iasă din lac, pentru cel de-al treilea fiind desfășurate activități de căutare de către reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.

Dintre cei doi copii care au reușit să iasă din lac, unul a fost consultat la fața locului de către cadrele medicale, iar cel de-al doilea a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Activitățile sunt în curs de desfășurare.