Expulzat din Australia Novak Djokovici s-a dus direct la mănăstire/ 'Înainte de a fi sportiv sunt creștin ortodox'

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 23-01-2022 00:24
Actualizat: 23-01-2022 15:26

Recent fugărit aproape la propriu din Australia pe motiv că nu era vaccinat, Novak Djokovici, a vizitat Mănăstirea Ostrog din Muntenegru, vineri 21 ianuarie, a anunțat Mitropolia Muntenegrului.. Cu ocazia pelerinajului, Djokovici s-a închinat la moaștele Sfântului Vasile din Ostrog, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai sârbilor, potrivit r3media.ro.

Tot la mănăstire, Djokovici a vorbit cu Mitropolitul Muntenegrului, ÎPS Ioanichie. Acesta i-a oferit în dar o icoană a Sfântului Vasile din Ostrov, „care să-l ajute în toate drumurile sale”, a menționat sursa citată.

Mitropolitul i-a urat să revină cât mai repede pe teren. Cu ocazia vizitei, Djokovici a făcut poze cu obștea mănăstirii, dar și cu credincioșii care se aflau în pelerinaj.

Este prima ieșire publică a sârbului, după întoarcerea acasă, ca urmare a expulzării lui Djokovici din Australia, unde intenționa să participe la Australian Open.

Novak Djokovici nu și-a ascuns niciodată credința ortodoxă, purtând mereu la gât o cruciuliță. El a fost și decorat de Patriarhia de la Belgrad.

Convingerile sale religioase există dinaintea obținerii celor 68 titluri, dintre care 20 turnee de Grand Slam, câștigate de la începutul carierei. Dacă ar fi câștigat Australian Open, devenea omul cu cele mai multe turnee de Mare Șlem din istorie.

„Acesta este cel mai important titlu al vieții mele, pentru că înainte de a fi sportiv sunt creștin ortodox’” a spus sportivul în aprilie 2011 când a primit Ordinul Sfântul Sava în gradul I din mâinile Patriarhului Irineu al Bisericii Ortodoxe Sârbe, între timp, trecut la cele veșnice.

Ordinul Sfântul Sava este cea mai înaltă distincție din Biserica Ortodoxă a Serbiei și i-a fost acordată în special pentru contribuţia sa la renovarea clădirilor religioase din Serbia, țara sa natală.

View this post on Instagram

A post shared by Family Djokovic????‍????‍????‍????????❤️ (@family.djokovic)

Datorită sumelor obţinute din turneele câştigate şi contractele de publicitate, sportivul este milionar. Din această poziţie, el a fondat Fundația Novak, prin intermediul căreia îi sprijină pe cei defavorizaţi şi ajută în cauzele care îi sunt dragi. În Serbia, prin fundație, Djokovici a construit școli, grădinițe și cantine pentru copii și persoane sărace.

Fundația Novak a donat bani inclusiv Australiei, atunci când această țară a fost lovită de inundații.

Mănăstirea Ostrog este așezată într-un munte, mai precis pe peretele abrupt al stâncii Ostroska Greda, în Muntenegru și este închinată Sf. Vasile de Ostrog.

Mănăstirea este la peste 2.000 de metri altitudine și are o vechime de peste 300 de ani.

View this post on Instagram

A post shared by Family Djokovic????‍????‍????‍????????❤️ (@family.djokovic)