Alexandru Rafila: n-am avut nicio reținere în a-mi vaccina copilul de 11 ani

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 23-01-2022 14:50
Actualizat: 23-01-2022 15:58

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, declară că nu are „niciun fel de reţinere” în a-şi vaccina anti-COVID fiul în vârstă de 11 ani, subliniind că acesta a fost vaccinat şi împotriva gripei sezoniere atât sezonul acesta, cât şi în cel trecut.

„Nu e vorba de curaj, e vorba de o manoperă medicală care previne o boală sau posibilele complicaţii şi nu am niciun fel de reţinere în a face acest lucru. (...) Chiar mă întreabă când îl vaccinez. Eu nu pot să-l vaccinez înainte să existe vaccin, el va fi disponibil începând cu ziua de 26 ianuarie. Discuţiile legate de utilitatea vaccinării le ştie, l-am vaccinat şi împotriva gripei, am făcut-o şi anul trecut. Deci deja aici am o componentă pro-activă, e pregătit şi chiar mă întreabă când urmează să facem acest lucru. Nu e nimic fenomenal, spectaculos, cred că nouă ne lipseşte foarte mult partea asta de educaţie pentru sănătate, mai ales în domeniul prevenţiei, care nu înseamnă neapărat vaccinare, sunt multe alte lucruri care se leagă prevenţie”, a afirmat ministrul Sănătăţii duminică, la emisiunea Insider Politic, de la Prima Tv, informează News.ro.

Alexandru Rafila susţine că ar fi „un mare câştig” pe termen mediu şi lung introducerea în şcoli a unor cursuri de prevenţie în domeniul medical, considerând că acestea duc la formarea unei societăţi mai sănătoase.