Noul sezon 'Survivor România', lider absolut de audienţă

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 24-01-2022 11:40

Echipa Faimoşii a reuşit să obţină, duminică, prima victorie din acest sezon „Survivor România”, difuzat de Pro TV, conform news.ro.

Cea de-a patra ediţie a noului sezon „Survivor” a fost lider absolut de audienţă, în intervalul orar 19.58 - 23.01. În rândul publicului naţional, cu vârsta cuprinsă între 21 şi 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 10.1 puncte de rating şi 24.8% cotă de piaţă, faţă de locul 2 care avea 6.2 puncte de audienţă şi 15.3% share. De-a lungul difuzării, peste 1,9 milioane de românii au trăit cu sufletul la gură alături de concurenţi.

Duminică, Faimoşii şi Războinicii au oferit o confruntare pe cinste în lupta pentru recompensă. Cele două echipe au luptat pentru kit-ul de pescuit care le-ar putea aduce accesul mai rapid la noi resurse.

Cu scorul de 10 la 5, Faimoşii au reuşit să obţină prima victorie din acest sezon şi au sărbătorit-o aşa cum se cuvine, printr-un cântec special creat pentru această probă.

În cea de-a doua confruntare a serii, în primul quiz game din acest sezon, echipele au avut parte de distracţie într-o probă care avea ca miză... 2 porţii de quesadilla! După un început puternic al Războinicilor, Faimoşii au egalat la scorul de 4-4. În final, tot Războinicii au câştigat cu 5-4 şi s-au bucurat de mâncare.

Faimoşii şi Războinicii se vor întâlni luni, de la ora 20.30, în jocul pentru imunitate. După ce săptămâna trecută s-au văzut nevoiţi să îşi nominalizeze colegii, Faimoşii vor să-şi ia revanşa.

Luni seară, după finalul emisiunii, în exclusivitate pe VOYO, Zanni prezintă „Survivor: Extrashow!”.