Primul semnal pozitiv de la Kiev - Ce se întâmplă cu personalul diplomatic al UE

Autor: George Traicu
Publicat: 24-01-2022 22:02

Uniunea Europeană a anunţat, luni, menţinerea personalului diplomatic în Ucraina, distanţându-se de poziţiile Statelor Unite şi Marii Britanii, Bruxellesul argumentând că este necesară evitarea "dramatizării" situaţiei, notează Mediafax.

Deşi Statele Unite şi Marea Britanie au anunţat, în contextul tensiunilor cu Rusia, reducerea personalului diplomatic din Ucraina, Uniunea Europeană a semnalat că nu este necesar acest lucru.

"Secretarul de Stat american, Antony Blinken, ne va explica motivele deciziei. Noi nu vom proceda în acest fel, deoarece nu cunoaştem niciun motiv specific. Nu este necesară dramatizarea situaţiei", a declarat luni Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, citat de publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a confirmat că Berlinul nu va retrage personalul diplomatic din Ucraina. "Siguranţa personalului diplomatic este prioritară şi suntem pregătiţi pentru orice situaţie, dar nu trebuie să contribuim la alimentarea incertitudinii, ci trebuie să susţinem Administraţia Ucrainei", a declarat Annalena Baerbock.

"Sigur că avem planuri de evacuare, dar nu au fost activate în acest moment", a afirmat, la rândul său, Alexander Schallenberg, ministrul de Externe al Austriei.

Prin această poziţie, Bruxellesul semnalează că nu este iminentă o invazie militară a Rusiei. Uniunea Europeană este nemulţumită că nu participă direct la negocierile dintre Statele Unite şi Rusia pe tema arhitecturii de securitate din Europa.