Manchester United l-a împrumutat pe Anthony Martial la Sevilla FC

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 26-01-2022 08:42

Atacantul internaţional francez Anthony Martial, aflat în dificultate la Manchester United, a fost împrumutat pentru a doua parte a sezonului la echipa spaniolă Sevilla FC, au anunţat, marţi, pe Twitter, cele două cluburi de fotbal, citate de AFP.

Jucătorul în vârstă de 26 de ani va fi prezentat miercuri de noul său club, la arena ''Sanchez Pizjuan'', conform Agerpres.

Martial se afla în impas la Manchester United, unde ajunsese în 2015 provenind de la Monaco. El a intrat în conflict cu antrenorul german Ralf Ragnick, care l-a acuzat pe jucător că a refuzat să facă parte din lotul pentru meciul din Premier League cu Aston Villa (2-2), lucru dezminţit de Martial pe reţelele de socializare.