Retailerul Penny a deschis un nou magazin în Ocna Mureş

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 27-01-2022 12:36

Retailerul Penny a deschis un nou magazin în Ocna Mureş, judeţul Alba, şi ajunge la 303 unităţi.

"Penny îşi continuă planul de expansiune în România prin deschiderea unui nou magazin în Ocna Mureş, judeţul Alba. Astfel, reţeaua Penny ajunge la un număr total de 303 magazine", anunţă compania.

Magazinul are o suprafaţă de vânzare de 912 mp şi 16 angajaţi. Totodată, magazinul dispune de 71 locuri de parcare, conform news.ro.

Până în 2029, Penny îşi propune să atingă cifra de 600 de magazine şi 6 centre logistice.

Reteaua Penny face parte din grupul german Rewe, iar primul magazin deschis pe piaţa locală a fost în anul 2005. Întreaga reţea este deservită de trei centre logistice situate în localităţile Ştefăneştii de Jos, Turda şi Bacău. În prezent, reţeaua Penny în România este alcătuită din 303 de magazine la nivel naţional şi o echipă dedicată formată din peste 5.500 de angajaţi.