Ministrul de externe al Germaniei justifică refuzul Berlinului de a trimite armament Ucrainei

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 27-01-2022 18:30

Ministrul de externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a justificat joi refuzul ţării sale de a trimite Ucrainei armament pentru apărarea de agresiunea rusă, informează dpa.

Poziţia Germaniei, diferită de a unor aliaţi din NATO cum ar fi Statele Unite, Regatul Unit şi ţările baltice, i-a surprins pe unii din aceştia şi a deranjat guvernul pro-occidental de la Kiev.

Guvernul de centru-stânga condus de cancelarul Olaf Scholz a anunţat că acţionează pentru detensionarea crizei dintre Rusia şi Ucraina, dar a exclus livrarea de armament pentru ucraineni, aşa cum a făcut şi predecesoarea sa, Angela Merkel, potrivit Agerpres.ro.

Adoptarea unei poziţii diametral opuse în această privinţă ar fi posibilă numai "în deplină cunoştinţă de cauză şi mai ales fără a închide uşile a căror redeschidere abia se încearcă în acest moment", a declarat Baerbock deputaţilor din Bundestag, parlamentul federal german.

"Cine discută, nu trage. De aceea, este foarte grav să respingem pur şi simplu reluarea dialogului", a apreciat ea, referindu-se aparent la recentele evoluţii diplomatice între Washington şi Moscova, precum şi la dialogul de miercuri, de la Paris, între consilieri politici ucraineni şi ruşi.

Şefa diplomaţiei germane a afirmat că Berlinul sprijină forţele armate ucrainene. Ea a reamintit anunţul de miercuri conform căruia Germania va trimite Ucrainei 5000 de căşti militare.

Ambasadorul ucrainean la Berlin a calificat însă decizia privind căştile drept "un gest pur simbolic".