FOTO Episcopul răpus de COVID-19 a fost numit cetățean de onoare al Devei

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 28-01-2022 18:57
Actualizat: 28-01-2022 19:58

La mai bine de trei luni de la trecerea la cele veșnice, Preasfințitul Părinte Gurie a fost numit cetățean de onoare al Municipiului Deva, în cadrul Adunării Eparhiale de joi, 27 ianuarie. Evenimentul a fost prezidat de Preasfințitul Părinte Nestor, actualul Episcop al Devei și Hunedoarei.

Lucrările Adunării Eparhiale au început prin oficierea unui Te Deum și a slujbei de pomenire pentru Preasfințitul Părinte Gurie, ctitorul și întâiul episcop al Devei și Hunedoarei, scrie basilica.ro.

În deschidere, Preasfințitul Părinte Nestor a evocat personalitatea excepțională a vrednicului de pomenire Episcop Gurie și a subliniat moștenirea spirituală și materială pe care a lăsat-o în urmă.

Decernarea titlului de „Cetățean de Onoare al Municipiului Deva” a avut loc la finalul Adunării Eparhiale, când primarul Municipiului Deva, Nicolae Florin Oancea, i-a înmânat PS Nestor actul de desemnare, pentru a fi așezat în sala comemorativă „Episcop Gurie Georgiu”.

Preasfințitul Părinte Gurie a trecut la cela veșnice în data de 21 octombrie 2021, în urma îmbolnăvirii de Covid-19.