VIDEO Este de domeniul incredibilului: Ce a putut să fure o tânără 'tunată' dintr-un magazin din provincie - S-a dus cu Uber-ul până acolo

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 30-01-2022 09:37

Doi tineri din București, soră și frate, s-au apucat de furat! Tânăra, în vârstă de 27 de ani, puternic ”tunată”, a fost prinsă, alături de fratele său, mai tânăr cu 9 ani, într-un supermarket Profi din Vișina, județul Dâmbovița.

Cei doi aveau geci speciale în care puneau marfa colectată. Ei au fost văzuți pe camerele de luat vederi, iar paznicii magazinului au chemat poliția. În gecile lungi, cei doi frați au pus zeci de tuburi de șampon și creme de corp.

Întrebată de unde vin și cum au ajuns la Vișina, tânără a spus că ”am venit cu Uber-ul din București”. ”Am și eu un copil mic acasă!”, le-a declarat femeia polițiștilor. După ce agenții le-au luat datele de identificare, cei doi hoți au fost lăsați în libertate și au mers să mănânce o pizza.