VIDEO - ȘOC în Premier League: iubita lui Mason Greenwood, bătută și violată de fotbalist/ STENOGRAMĂ

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 31-01-2022 10:51

Fotbalistul echipei Manchester United, Mason Greenwood, a fost suspendat de clubul englez, el fiind acuzat că şi-a agresat iubita, potrivit news.ro.

Potrivit bbc.com. duminică au apărut imagini pe contul de Instagram al femeii, însă ulterior acestea au fost şterse.

Poliţia engleză a precizat că ştie de imagini care circulă în social media în legătură cu acest caz.

În fotografii tânăra putea fi văzută însângerată şi cu vânătăi pe corp.

Manchester United a anunţat că jucătorul nu va reveni la antrenamente sau meciuri “până la noi ordine”. Clubul a precizat că nu este de acord cu niciun tip de violenţă, însă a adăugat că nu poate comenta cazul până la stabilirea exactă a faptelor.

Jucătorul în vârstă de 20 de ani are contract pe patru ani cu Manchester United, valabil din februarie 2021.