AVERTISMENT Alexandru Rafila anunță când va fi atins valul 5 în România

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 31-01-2022 09:40

Alexandru Rafila (PSD), ministrul Sănătății, a declarat duminică, pentru B1 TV, că vârful valului 5 COVID va fi atins, cel mai probabil, în perioada 10 – 15 februarie. Rafila i-a îndemnat pe cei care sunt testați pozitiv să vină la centrele special deschise pentru a primi tratamentul necesar.

„Data pe care o estimăm e undeva în jurul de 10 – 15 februarie, probabil atunci se va inversa trendul. Mai avem o săptămână jumate – două.

Important e să stimulăm oamenii să se prezinte la centrele de evaluare. Oamenii nu le accesează decât în număr relativ mic. La 30.000 de cazuri, am avut 2.000 de prezentări la aceste centre.

La aceste centre ar trebui să vină persoanele diagnosticate pozitiv și care au mai mulți factori de risc. Vor primi și medicație antivirală, nu toți, doar cei care au nevoie. Se va reduce presiunea pe spitale. Scopul e să reducem cazurile complicate și decesele”, a declarat Rafila.