FOTO Sfinții Trei Ierarhi sunt ocrotitorii Paraclisului Facultății de Teologie Ortodoxă din București:Cuvântul de învățătură susținut de PS Varlaam Ploieșteanul

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 31-01-2022 09:29
Actualizat: 31-01-2022 09:34

Sfinții Trei Ierarhi, cinstiți în 30 ianuarie, sunt ocrotitorii Paraclisului Facultății de Teologie Ortodoxă din București.

Sfânta Liturghie în ziua hramului a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcopul vicar patriarhal, împreună cu un sobor de clerici, cadre didactice la instituția de învățământ teologic amintită.

Părintele Episcop a pus accentul în cuvântul adresat celor prezenți pe perenitatea învățăturii Sfinților Trei Ierarhi, scrie basilica.ro.

„Lumina Sfinților Trei Ierarhi, care a strălucit în secolul al IV-lea, luminează Biserica cu aceeași intensitate în zilele noastre”.

„Fără îndoială că învățătura lor de Dumnezeu inspirată și strânsă cu multă osteneală din înțelepciunea Sfintelor Scripturi și ai Părinților Bisericii va străluci și va avea același rol important în întreaga viață a Bisericii până la sfârșitul istoriei”, a menționat Episcopul.

De hram, au fost sfințite patru icoane reprezentând pe Sfinții Trei Ierarhi, ocrotitorii Facultății de Teologie din București, și Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, ocrotitoarea bisericii, „care este locul de sfințire, rugăciune și practică liturgică, de reflecție pentru studenții facultății”, a adăugat PS Varlaam.

Icoanele au fost așezate în naosul lăcașului de cult.

Sfânta Liturghie a fost succedată de o slujbă de pomenire la care au fost comemorați fondatorii, profesorii și ostenitorii facultății care au adormit întru nădejdea Învierii și a vieții celei veșnice.

Sărbătoarea a continuat cu binecuvântarea de către PS Varlaam a trei spații spații renovate din incinta Facultății de Teologie Ortodoxă din București. Este vorba despre două birouri dedicate secretariatului și un birou dedicat bibliotecarilor.

Cu ocazia hramului, pr. prof. Ioan Moldoveanu, decanul facultății, a prezentat Anuarul Facultății de Teologie Ortodoxă pe anul 2021, volum care a ajuns la ediția cu numărul 21.