Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski: 'Un conflict cu Rusia ar însemna război pe scară largă în Europa'

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 01-02-2022 23:45

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi că un conflict militar cu Rusia nu ar implica doar Ucraina, ci ar duce la un război pe scară largă în Europa, relatează Reuters.

În cadrul unei conferinţe de presă, la Kiev, cu premierul britanic Boris Johnson, preşedintele ucrainean Zelenski a afirmat că au fost discutate măsuri de diminuare a conflictului cu Rusia, adăugând că nimeni nu poate prezice ce se va întâmpla în continuare în criza dintre Ucraina şi Rusia, potrivit Agerpres.ro.

Zelenski a precizat că Ucraina adoptă o abordare responsabilă faţă de acordul de la Minsk privind încetarea focului în estul Ucrainei, dar nu a fost de acord cu Rusia cu privire la secvenţierea modului în care acordul ar fi pus în aplicare.