Sergiu Sîrbu își susține nevinovăția în fața judecătorului după 2 zile de arest

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 04-02-2022 16:18

Ex-deputatul Sergiu Sîrbu, reținut pentru 72 de ore miercuri, 2 februarie, a fost adus vineri, 4 februarie, în fața judecătorilor.

Mai exact, Sergiu Sîrbu este vizat în dosarul celor 13 foști deputați transfugi, bănuiți de îmbogățire ilicită, transmite presa din Republica Moldova.

Înainte să fie escortat în cabinetul judecătorului, acesta a declarat că nu este vinovat.

„Nu este adevărat, e fals. Eu doar sper la o justiție echitabilă, iar în rest cred că organele de urmărire penală își vor face treaba”, a conchis Sergiu Sîrbu.

De menționat că vineri, 4 februarie, în fața judecătorilor au fost aduși și transfugii Vladimir Vitiuc, Violeta Ivanov, Artur Reșetnicov, Anatolie Zagorodnîi.

Magistrații urmează să examineze solicitarea procurorilor privind aplicarea arestului preventiv pentru un termen de 30 de zile.

Amintim că, procurorii Procuraturii Anticorupție, în comun cu ofițerii Serviciului de Informații și Securitate, au descins în dimineața de miercuri, 2 februarie, cu o serie de percheziții acasă la mai mulți foști deputați ai Parlamentului Republicii Moldova.

Ulterior, în aceeași zi, pentru 72 de ore au fost reținuți foștii parlamentari: Vladimir Vitiuc, Violeta Ivanov, Artur Reșetnicov, Anatolie Zagorodnîi și Sergiu Sîrbu.

Percheziițiile au fost făcute, după ce, în decembrie 2015, 14 deputați au părăsit fracțiunea PCRM, anunțând crearea Platformei social-democrate „Pentru Moldova”. Este vorba despre parlamentarii: Violeta Ivanov, Victor Mîndru, Alexandru Banicov, Boris Golovin, Anatoli Gorilă, Galina Balmoș, Elena Gudumac, Corneliu Mihalache, Petru Porcescu, Artur Reșetnicov, Sergiu Stati, Vladimir Vitiuc, Igor Vremea și Anatolie Zagorodnîi. Ulterior, toți au aderat la fracțiunea PDM din Parlamentul de Legislatura a IX-a, care a activat până în februarie 2019.

Majoritatea dintre cei menționați s-au ales prin urmare cu diferite funcții în cadrul instituțiilor statului: Artur Reșetnicov a fost numit judecător la Curtea Constituțională, Corneliu Mihalache – membru al Consiliului Audiovizualului, Boris Golovin – director al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), iar Anatolie Zagorodnîi – director general al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC).

Alți politicieni, precum Violeta Ivanov, Vladimir Vitiuc și Victor Mîndru, și-au continuat activitatea în cadrul formațiunii. Ivanov și Vitiuc au fost realeși în funcția de deputat ca urmare a alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019, iar Mîndru a ajuns în toamna 2019 consilier în cadrul CMC.

În noiembrie 2019, ex-președintele Igor Dodon a numit-o pe Galina Balmoș în calitate de consilier prezidențial responsabil de domeniul social.