Foto - Poliția Română sesizează un gest inconștient practicat de mulți români: 'Șoferul a fost invitat la Poliție și sancționat'

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 06-02-2022 20:08

Poliția Română atrage atenția șoferilor să nu tragă după mașini persoane cu sania. Ei susțin că acest lucru e periculos și poate fi sancționat cu amendă  cuprinsă între 870 și 1160 lei.

„Gest inconștient al celui din spatele volanului… nici pe departe lăudabil…

Din fericire, nu a avut loc niciun incident, iar șoferul a fost invitat la poliție, urmând a fi sancționat contravențional, cu amendă cuprinsă între 870 și 1.160 de lei.

Se pare că am uitat de frumoasa distracție cu sania pe deal?

Vă rugăm, nu vă mai puneți în pericol copiii!”, au precizat reprezentanții Poliției Române, pe pagina lor de Facebook.