ÎPS Irineu al Alba-Iuliei: 'Rugăciunea adevărată este transfuzie de viață divină în sufletul nostru, absorbire a conștiinței noastre în Dumnezeu'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 08-02-2022 13:23

Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei a rostit duminică, 06 februarie, la slujba oficiată în Biserica „Sfântul Nicolae” din orașul Cugir, un cuvânt despre rugăciune.

„Departe de a fi o recitare mecanică de formule, rugăciunea adevărată este transfuzie de viață divină în sufletul nostru, absorbire a conștiinței noastre în Dumnezeu și sincronizare a bătăilor inimii noastre cu bătăile inimii lui Hristos”, a spus IPS Irineu.

„Numai când devine un obicei, ea influențează sufletul, ființa și caracterul nostru”, a subliniat ierarhul amintind că filosoful grec Epictet spunea: „Gândește-te la Dumnezeu mai des decât respiri”, iar Sfântul Apostol Pavel, în Epistola întâi către Tesaloniceni, îndeamnă: „Rugați-vă neîncetat!”, scrie basilica.ro.

„Este absurd să spui o rugăciune dimineața, iar în cursul zilei să te porți cu sălbăticie. Gânduri scurte, afecțiuni calde și invocațiuni mintale ne pot menține mereu în prezența lui Dumnezeu și, în acest fel, toată atitudinea noastră este inspirată de rugăciune, iar conduita noastră devine impecabilă”, a adăugat Părintele Arhiepiscop.

Anul 2022 este „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț” în Patriarhia Română.