Ayatollahul Khamenei îi acuză pe Joe Biden şi Donald Trump că strică reputaţia Statelor Unite: Cei doi preşedinţi şi-au dat mâinile pentru a păta imaginea SUA

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 08-02-2022 15:37

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, i-a acuzat pe Joe Biden şi Donald Trump, într-una din rarele sale critici directe la adresa unor preşedinţi americani, că dăunează reputaţiei Statelor Unite, transmite Reuters, preluând agenţia oficială iraniană IRNA.

'În aceste zile, Statele Unite sunt lovite în moduri pe care nu şi le-au imaginat niciodată. Cei doi preşedinţi americani - actualul şi fostul - şi-au dat mâinile pentru a păta imaginea Statelor Unite', a spus Khamenei, fără a da detalii, potrivit Agerpres.

Teheranul şi Washingtonul au reluat marţi, la Viena, negocierile indirecte destinate să resusciteze acordul nuclear din 2015 din care fostul preşedinte Donald Trump a retras SUA în 2018.

În timp ce Departamentul de Stat afirmă că negocierile intră în 'etapa finală', responsabili iranieni au declarat că o parte din cerinţele lor de ridicare a sancţiunilor au rămas nesoluţionate în discuţiile de la Viena.

Fiecare parte afirmă că aşteaptă o decizie politică finală din partea celeilalte pentru resuscitarea acordului nuclear.

Marţi, secretarul Consiliului Suprem de Securitate Naţională de la Teheran, Ali Shamkhani, a avertizat pe Twitter că 'drumul spre negocieri nu va fi lin' dacă actuala administraţie americană va continua campania de presiune maximă lansată de Trump împotriva Iranului.