Sakkari, Bencic şi Mertens, calificate în sferturi la turneul de tenis de la Sankt Petersburg

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 10-02-2022 09:50

Maria Sakkari, Anett Kontaveit, Belinda Bencic şi Elise Mertens s-au calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de tenis de la Sankt Petersburg (WTA 500), dotat cu premii totale de 768.680 de dolari, anunță Agerpres

Grecoaica Sakkari, principala favorită, a trecut fără probleme de rusoaica Ekaterina Alexandrova, cu 6-2, 6-4, iar în sferturi o va înfrunta pe belgianca Elise Mertens, cap de serie numărul opt, care s-a impus în faţa croatei Petra Martic, cu 6-4, 3-6, 6-2.

Elveţianca Belinda Bencic, a cincea favorită, a învins-o pe slovena Kaja Juvan cu 6-1, 7-6 (7/2), campioana olimpică urmând să joace în turul următor cu estoniana Anett Kontaveit, a doua favorită, victorioasă în faţa româncei Sorana Cîrstea, cu 6-4, 7-5.

Rezultatele înregistrate miercuri:

turul I

Elena Rîbakina (Kazahstan/N.3) - Varvara Graceva (Rusia) 6-2, 6-1

turul II (optimi)

Maria Sakkari (Grecia/N.1) - Ekaterina Alexandrova (Rusia) 6-2, 6-4

Elise Mertens (Belgia/N.8) - Petra Martic (Croaţia) 6-4, 3-6, 6-2

Belinda Bencic (Elveţia/N.5) - Kaja Juvan (Slovenia) 6-1, 7-6 (7/2)

Anett Kontaveit (Estonia/N.2) - Sorana Cîrstea (România) 6-4, 7-5