Peste un sfert dintre utilizatorii platformelor educaţionale online sunt antreprenori, în timp ce la polul opus se află funcţionarii şi şomerii

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 14-02-2022 11:03

Peste un sfert (26%) dintre utilizatorii platformelor educaţionale online sunt antreprenori, în timp ce la polul opus se află funcţionarii şi şomerii sau persoanele casnice, cu o pondere de doar 3%, relevă analiză întocmită de una dintre platformele de profil, conform Agerpres.

Potrivit raportului Upriserz, publicat luni, 22% din totalul celor care apelează la consultanţă de specialitate online sunt specialişti în diverse domenii de activitate, iar muncitorii necalificaţi ocupă o pondere de 19% din total.

Pe ultimele poziţii în rândul celor care urmează cursuri de învăţare şi perfecţionare online se situează elevii şi studenţii (4%), funcţionarii (3%) şi şomerii sau persoanele casnice (3%).

Totodată, 60% dintre românii care utilizează platformele de educaţie online au vârste cuprinse între 25 - 39 de ani (Generaţia Millenials), urmată Generaţia X (40 - 54 de ani) - cu o pondere de 29%, respectiv Generaţia Z (18 - 24 de ani), care reprezintă 10% din totalul utilizatorilor.

Upriserz este cea mai mare platformă educaţională online din România, lansată în martie 2019, dedicată antreprenorilor şi profesioniştilor din piaţa muncii, cu acces pe bază de abonament. Platforma oferă cursuri, webinarii şi interviuri de antreprenoriat, dezvoltare profesională, personală şi financiară de la peste 50 de antreprenori, oameni de afaceri, vedete TV, influenceri, experţi şi profesionişti din România.

În 2021, Upriserz a înregistrat vânzări de 3,7 milioane de euro.