VIDEO PS Visarion s-a rugat pentru pace: 'Împăratul Păcii și Mântuitorul sufletelor noastre ne va auzi rugăciunile și ne va trimite pace în inimi, pace în țară'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 14-02-2022 14:29

Episcopul Visarion al Tulcii s-a rugat pentru pace duminică, 13 februarie, într-o biserică ridicată în perioada ocupației otomane a Dobrogei.

„Am înălțat rugăciuni pentru pacea întregii lumi, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici, mai ales în vremurile acestea tulburi pe care le trăim. Cu siguranță că Mântuitorul Iisus Hristos, Împăratul Păcii și Mântuitorul sufletelor noastre ne va auzi rugăciunile și prin strădania noastră și prin milostivirea Lui ne va trimite pace în inimi, pace în țara noastră și în toată lumea lui Dumnezeu”, a declarat PS Visarion pentru Trinitas TV.

Preasfințitul Părinte Visarion a slujit în Biserica „Sf. Dimitrie” din satul Jijila, județul Tulcea. La slujba Sfintei Liturghii, ierarhul a adăugat rugăciunile stăruitoare și ecteniile speciale din Liturghier pentru pace și liniște în lume, pentru înmulțirea dragostei și dezrădăcinarea urii și a toată răutatea.

La final, au fost pomeniți ctitorii și binefăcătorii bisericii adormiți întru Domnul.

Jijila este un loc de veche existență geto-dacică, în care au fost descoperite dovezi ale culturii Gumelnița. Biserica „Sf. Dimitrie” din localitate a fost construită în perioada ocupației otomane a Dobrogei, în anul 1857, sub domnia sultanului Abdul Medgid I, anul acesta împlinind 165 de ani de existență.

„Este cea mai veche biserică din Nordul Dobrogei, zidită în vremuri grele cu jertfelnicie din partea credincioșilor”, potrivit actualului paroh, Preotul Viorel Ungureanu.