Imagini virale - Sute de păsări dintr-un stol cad moarte în mijlocul străzii / Video

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 15-02-2022 22:24
Actualizat: 17-02-2022 15:31

Sute de păsări au căzut la sol în oraşul mexican Cuauhtémoc, în statul Chihuahua, la 7 februarie, potrivit site-ului meteorologic Tameteo, o scenă surprinsă de camere de supraveghere video, imagini care au devenit virale pe reţele de socializare şi care au provocat numeroase reacţii de uimire şi stupoare, anunță news.ro.

Imaginile surprind un stol de sute de păsări care zboară deasupra unei străzi pustii în acea dimineaaţă, devreme. Este vorba despre o specie de păsări, cowbird, din Canada, care a migrat în Mexic.

Locuitori din zonă, martori ai acestei scene au chemat poliţia, care a trimis la faţa locului un veterinar să culeagă primele informaţii.

Potrivit veterinarului, păsările ar fi putut să moară din cauza inhalării unor gaze toxice. De asemenea, o creştere bruscă a tensiunii în liniile electrice ar fi putut provoca moartea subită a păsărilor.

O autopsie urma să fie efectuată în vederea stabilirii cauzelor acestei morţi ciudate.