Primar PSD exultă după decizia CCR referitoare la portul măştii: Aştept şi anularea măsurilor absurde privind restricţiile și revenirea la viaţa normală

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 15-02-2022 22:51
Actualizat: 15-02-2022 23:48

Primarul din Brăila, Viorel Marian Dragomir (PSD), salută decizia Curţii Constituţionale referitoare la portul măştii în spaţiile deschise şi anunţă că aşteaptă ”şi anularea celorlalte măsuri absurde precum interzicerea circulaţiei după ora 22.00 sau obligativitatea certificatului verde”. Primarul afirmă că vrea revenirea la o viaţă normală, anunță news.ro.

”Purtarea măştii în spatiile publice (pe stradă), la locul de muncă – anulată de Decizia Curţii Constituţionale a României!!! Ordonanţa Guvernului 192/2020 – Neconstituţională!!! Logic, vor anula şi toate amenzile!!! Aştept şi anularea măsurilor absurde privind restricţiile de circulaţie după ora 22.00 şi eliminarea certificatului verde sau cum se cheamă el. Aştept revenirea la viaţa normală!!!”, scrie, marţi seară, într-o postare pe Facebook, primarul municipiului Brăila, Marian Viorel Dragomir.

Edilul spune că s-a opus întotdeauna în plan local măsurilor absurde, dar că a avut de luptat cu ”prefecţi slugarnici” şi astfel a fost obligat să respecte prevederile legale atâta timp cât au fost în vigoare.

”Întotdeauna m-am opus măsurilor absurde de pe plan local, m-am luptat cu prefecţi slugarnici, lipsiţi de logică si bun simţ, dar a trebuit să respect prevederile legale stabilite pe plan naţional atât …. cât au fost în vigoare!! Azi, restricţiile abuzive încep să cadă una câte una!!! ”, se mai arată în mesajul edilului brăilean.

Curtea Constituţională, a constatat că OUG 192/2020 care reglementează, printre altele, obligativitatea purtării măştii în spaţiile publice deschise este neconstituţională din motive care ţin de procedura legislativă.

Guvernul a transmis, marţi, după decizia CCR referitoare la purtarea măştii în spaţiile deschise, că se aşteaptă motivarea hotărârii şi se vor lua măsuri în funcţie de aceasta.

La rândul său, Avocatul Poporului, Renate Weber, a explicat că decizia nu se aplică începând de astăzi, ci doar după publicarea motivării în Monitorul Oficial. De asemenea, decizia nu are efecte retroactive, ci doar pentru viitor.