VIDEO Alexandru Rafila anunță că masca rămâne obligatorie în spații publice, spații închise sau comune

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 16-02-2022 11:21

Premierul Nicolae Ciucă a făcut apel public la continuarea respectării măsurilor de protecție anticoronavirus, după decizia de ieri a CCR care a stabilit că obligația de a purta mască în aer liber a fost instituită neconstituțional.

"Ținând cont de condițiile în care indicii de infectare, rata de infectare se menține la un nivel ridicat, personal fac apel la populație pentru a ne proteja de tot ce înseamnă pericolul infectării. El se găsește la un nivel de risc ridicat", a declarat Nicolae  Ciucă.

Citește și: Specialiștii s-au înșelat, Omicron nu e nici pe departe o variantă ușoară: spitalele s-au umplut

"Așteptăm cu toții publicarea deciziei CCR și a motivației. În momentul în care ea a fost făcută publică, am analizat legislația. Legea 55 prevede utilizarea în continuare a măștilor în spații închise, spații comune sau spații închise. Masca nu e o restricție, e o măsură care sporește protecția. În mod evident, dacă contextul legal impune acest lucru, sunt convins că guvernul va adopta măsurile necesare", a spus Alexandru Rafila.