Șeful NATO: Suntem pregătiți pentru cel mai rău scenariu

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 16-02-2022 11:36
Actualizat: 16-02-2022 12:50

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, arată că Alianța nu crede foarte tare în intențiile Rusiei de a rezolva conflictul pe cale diplomatică și arată că țările NATO sunt pregătite pentru cel mai rău scenariu, acela fiind o invazie la scară largă a Ucrainei.

”Până acum nu am văzut o descaladare a rusiei, dar urmărim îndeaproape mișcările lor. Rusia și-a mutat mai mereu trupele, este un dute-vino. Dacă vom vedea o descaladare, aceasta va fi o plăcere, dar vedem o mișcare permanentă.

Vedem mesaje de la Moscova că ei dau o șansă diplomației. Noi suntem pregătiți pentru discuții diplomatice, dar suntem pregătiți și pentru cel mai rău scenariu (...) Inițial, vorbeam despre 100.000 de soldați, dar acum vedem că acest număr crește, crește. Am văzut în ultimele luni că ei se mută cu armament, cu trupe, apoi retrag trupele, dar armamentul rămâne pe loc. Ulterior, trupele pot fi aduse la loc, iar noi vrem să vedem o mutare de durată, nu doar o mișcare de moment.”, a spus Stoltenberg.