Fată de 14 ani a vrut să se sinucidă, după o ceartă cu părinţii: Polițiștii au convins-o să renunțe în ultimul moment

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 16-02-2022 18:52
Actualizat: 16-02-2022 20:57

O fată de 14 ani din Târgu Jiu a vrut să se sinucidă, miercuri, după o ceartă cu părinţii. Fata a ameninţat că se aruncă de la geamul apartamentului situat la etajul al treilea, fiind convinsă de poliţişti să renunţe, anunță News.ro.

”În urmă cu puţin timp, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi prin apelul 112, cu privire la faptul că o minoră, de 14 ani, ar ameninţa că se sinucide, intenţionând să se arunce de la etajul 3 al blocului unde locuieşte”, a transmis, miercuri, IPJ Gorj.

Sursa citată a precizat că fata a fost convinsă de organele de intervenţie să renunţe la intenţie, fiind consiliată de psihologul unităţii de poliţie, dar şi de un psiholog al Direcţiei pentru Protecţia Copilului.

Surse apropiate intervenţiei au prcizat că gestul fetei a fost motivat de o ceartă pe care a avut-o cu părinţii.