Ludovic Orban: 'Nu au ce să caute în Forţa Dreptei pseudo-lideri precum Rareş Bogdan, Alina Gorghiu. Lista este lungă...'

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 17-02-2022 20:31
Actualizat: 17-02-2022 21:32

Partidul Forţa Dreptei, condus de Ludovic Orban, este gata să primească noi membri după ce a dobândit joi personalitate juridică.

„Îi aşteptăm pe toţi liberalii de caracter, pe toţi liberalii din PNL care nu acceptă acest compromis major care a înroşit la faţă PNL, nu de ruşine, ci din cauza vecinătăţii, deşi în mod normal ar fi trebuit să le crape obrazul de ruşine celor care au făcut această ticăloşie. Aşteptăm membrii liberali de calitate, dar mai ales aşteptăm oameni care nu au mai făcut politică până acum. (...) Mă bazez pe liberalii de caracter, de calitate care nu mai acceptă să fie conduşi de oameni care nu au nicio legitimitate să-i conducă. (...) Nu au ce să caute în Forţa Dreptei pseudo-lideri precum Rareş Bogdan, Alina Gorghiu. Lista este lungă...", a afirmat Orban.

Deputatul Ionel Dancă a afirmat că Forţa Dreptei îşi propune să facă opoziţie cu soluţii la "monstruoasa coaliţie de guvernare". "Dorim prin partidul Forţa Dreptei să continuăm lupta noastră pentru implementarea unui nou model de dezvoltare economică şi socială, un model economic bazat pe investiţii în toate regiunile ţării (...). Dorim în continuare să fim principalii avocaţi ai capitalului autohton românesc în politicile din România prin stimularea iniţiativei private (...). Soluţia de dreapta pe care o promovăm este reducerea taxelor", a evidenţiat Dancă.

Deputatul Violeta Alexandru a arătat la rândul ei că Forţa Dreptei se adresează "oamenilor care stau pe picioarele lor". "Forţa Dreptei, care îşi începe astăzi oficial activitatea, se adresează tuturor celor care au puterea să se ridice pe propriile lor picioare, care nu mint, nu înşală, nu şmecheresc, care ştiu că au capacitatea să mişte lucrurile şi îşi văd de treabă în fiecare zi fără să facă scandal. Ne adresăm în primul rând celor care au ajuns la maturitate imediat după Revoluţie, oameni care astăzi au o vârstă la care se uită cu îngrijorare la România şi se întreabă dacă mai apucă în această viaţă să vadă ţara gestionată de oameni corecţi, care ştiu ce au de făcut", a afirmat Violeta Alexandru.