Femeile din Arabia Saudită se emancipează: Peste 28.000 de candidate au aplicat pentru 30 de posturi de mecanic de locomotivă

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 18-02-2022 00:34

Peste 28.000 de femei din Arabia Saudită au aplicat pentru 30 de posturi scoase la concurs pentru a deveni conductori de tren pentru compania feroviară spaniolă Renfe, relatează DPA. Este pentru prima dată în istoria Arabiei Saudite când femeile au avut acces la această profesie, a precizat compania într-un comunicat.

Numărul mare de aplicaţii scoate în evidenţă transformarea majoră prin care trec femeile pe piaţa muncii din Arabia Saudită într-o perioadă scurtă. Femeile din acest regat profund conservator au primit dreptul să conducă singure abia în 2018.

Cele 30 de aplicante selectate vor conduce trenuri de mare viteză între oraşele Mecca şi Medina din Arabia Saudită. Această linie feroviară a fost construită de companii spaniole, iar Renfe este implicată în administrarea serviciului, care a început în 2018.

Femeile care au trecut procesul de selecţie vor urma un an de pregătiri plătite, a menţionat Renfe într-un comunicat transmis miercuri.

Ministrul spaniol al Transporturilor, Raquel Sánchez, a felicitat Renfe pentru transferul de cunoştinţe şi pentru acest "pas important pentru mai multe drepturi" pentru femei.