Alianța frigului și a mizeriei: Clotilde Armand și Dominic Fritz își dau mâna pentru continuarea 'reformelor'

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 17-02-2022 21:16
Actualizat: 18-02-2022 07:25

Încă doi ani cu „reforme” marca USR și suntem terminați. Ar putea fi deviza locuitorilor din Timișoara și din Sectorul 1 al Capitalei, care se confruntă în ultimii doi ani, de când ai primari USR, cu frigul din case și mizeria de pe străzi. Mai nou, cei doi edili - Clotilde Armand, de la Sectorul 1, și Dominic Fritz, de la Timișoara - anunță că își dau mâna pentru continuarea reformelor.

„M-am bucurat de vizita făcută de primarul Dominic Fritz la Primăria Sectorului 1. Am discutat despre stadiul reformelor pe care le-am demarat amândoi la nivelul administrațiilor locale. Cum am oprit risipa banului public și cum am restructurat primăriile pentru a deveni mai eficienți și mai transparenți. Ne-am împărtășit experiențele ca primari și am vorbit despre investiții în educație, energie verde, digitalizare și alte proiecte esențiale pentru comunitatea locală.

Știm că suntem pe drumul cel bun deoarece, în aceste zile, amândoi suntem ținta unui veritabil linșaj mediatic la RTV și Antena 3. Este vorba de televiziuni care au fost abonate în trecut la bani publici și care în prezent sunt alimentate cu sume uriașe de PSD și PNL. În ciuda acestor atacuri calomnioase, nu avem de gând să cedăm. #Continuăm să #facemCurat”, scrie Clotilde Armand pe Facebook.

Aceleași text a fost publicat pe propria pagină de Facebook și de primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz.